„Hai să ne jucam de-a Luna:
Lună – tu, și eu sunt Soare”...
Apusurile sunt frumoase, dar, odată soarele scăpătat, parcă simți un gol în tine, o tristețe. Ceva nu mai e, care să te învăluie, să te încălzească... E ca atunci când iți conduci un om drag la gară, și vorbiți și râdeți până când pleacă trenul, după care rămai singur pe peron. Și iți ia ceva timp să te obișnuiești cu lipsa lui. De multe ori mai zăbovești acolo, fluturând o batistă, ca să lungești cât de mult posibil momentul de „împreună”, dar deja ți-e dor...
Da... apusurile sunt frumoase, dar triste. Știi că, inevitabil, te îndrepți spre noapte, când vei fi fermecat de stele – alți sori, dar atât de îndepărtați și mici – sau Lună, care nu face altceva decât să îți oglindească o mică parte din soarele tău acum apus...
Și te bucurasei atât de mult când l-ai văzut răsărind. Deși cunoșteai fenomenul, te-a surprins plăcut când parcă îți zâmbea de „bună-revedere, prieten drag!”. Și ai început să-l redescoperi, și te-ai lăsat descoperit la rândul tău... O, nebunia regăsirii matinale! „Hai să ne jucăm!... Hai!... Lună – tu, soare – eu! ... Soare – tu!... Hai!... Să ne jucăm!...” Iar apoi v-ați dezlănțuit în arșița mistuitoare de la miezul zilei. Îți plăcea ce ți se întâmplă și între razele lui te-ai lăsat cuprins de dragoste. Da, dragoste. „Te iubesc, Soare!”, ai fi vrut să-i strigi, dar gâtul îți era uscat de la flăcările cu care el îți încingea întreg corpul. Așa că ai lepădat tot de pe tine și l-ai îmbrățișat cu fiecare centimetru de piele, l-ai strâns pe tine cât ai putut de mult și i-ai respirat dogoarea până la epuizare. O amorțeală plăcută îți ținea mintea într-un singur loc. Ai vrut să te faci una cu el și, pentru o vreme, ai reușit să vă contopiți, în toropeala de la 3-4 după-amiază, când liniștea avea miros aspru de iarbă și-n aer plutea un zumzet de cărăbuși viu colorați... Totul era atât de firesc și natural și nimic n-ai fi vrut să îți strice acest vis. Te-a trezit, totuși, din amorțeală răcoarea adusă de umbra tot mai lungă a copacilor, care prevestea implacabil apusul...
E greu să nu fii trist când vezi un apus, oricât de frumos ar fi el. Indiferent ce începe după, acum ceva se termină. Îți rămâne doar amintirea unei zile frumoase care să-ți încălzească și să-ți lumineze noaptea.
Cât de lungă îți va fi noaptea? Hai să fim serioși, care ar mai fi farmecul dacă am avea răspuns la întrebarea asta!? Teoretic, ar putea să aibă între 8 și 16 ore (+/– câteva minute), în funcție de anotimp și doar în preajma paralelei 45. Metaforic însă, o să fii mereu surprins: soarele o să-ți răsară când nici nu te aștepți! Dorește-ți să se întâmple astăzi, 21 iunie, ziua cu cel mai întarziat apus...
