Am privit într-o picătură de rouă
Și am crezut că te-am găsit.
Acolo.
Pură. Fragedă. Perfect de rotundă.
Și mă mai și oglindeai.
Dar a venit Soarele dup-amiezii
Și mi te-a uscat.
Am privit într-o noapte
Cerul.
Și erai în stele. Și în planete. Și in praful dintre ele.
Bucăți din tine veneau spre mine arzând feeric.
Și eu mă minunam.
Și eu îmi doream.
Atât de mult îmi doream să nu îmi mai doresc nimic!
Dar a răsărit Soarele
Și mi te-a luminat.
În ochi de oameni am privit,
Căutându-te.
Am gasit orice altceva,
În special frici.
Multe frici.
De frică să nu-i usuce cu căldura lui Soarele, ca pe rouă,
Sau să nu-i lumineze, ca pe cer, cu razele lui,
Oamenii fricoși au inventat umbre
Și ochelari cât mai fumurii,
Care le ascund ochii
Și privirile temătoare.
Și am renunțat la a te mai căuta în
Oameni.
Of...
Sunt obosit.
Îmi trag un pic sufletul
Pe piatra asta
Și plec iar să te caut.
Nu știu unde.
Că nici în materie,
Nici în cuget
Pare ca nu ești...
Dar eu tot o să te mai caut.
Și te voi găsi!
