Cogito, ergo palpito!

Cogito, ergo palpito!
Sau, despre cauză și efect. 

Atingând coarda unei chitări, creez o mișcare, o VIBRAȚIE la o anumită frecvență. Pe care o aud, deci este undă sonoră. În același timp o văd, prin urmare este radiație de fotoni. Doza electromagnetică a chitării preia VIBRAȚIA și o transformă în curent electric (100-300 mV) care, odată ajuns în cip-ul procesorului de sunet, devine cod binar. Un amplificator ajută VIBRAȚIA – “sunet/lumină/curent electric/01101000” să ajungă la unul sau mai multe difuzoare. De aici o AUD și VĂD din nou. Ba mai mult, prin dinamica oscilației, difuzoarele imprimă aerului o mișcare pe care o percep tactil. Pielea, urechile și ochii mei transmit aceste impulsuri nervoase creierului, care interpretează VIBRAȚIA și o transformă în… gând. Sunt necesare mai puțin de 5 milisecunde pentru ca mișcarea corzii să devina pe rând ecou, fotoni, milvolți, DSP, sinapse, emoție și, de ce nu, o simplă adiere de vânt...

(publicat pe www.elnegro.ro) 

1009 2009 29

An plin de aniversări, 2009-le ăsta…

În ianuarie, E.A. Poe ar fi împlinit 200 de ani… La fel și Darwin. Doar că el s-a născut în februarie. Și Marley își rotunjește vârsta (pt mulți el n-a murit!) și i-am organizat o petrecere de ziua lui, cu cântec și balans. În iunie s-a sărbătorit și EL NEGRO… 10 ani împliniți!!! Prilej de revedere și re-cântare împreună cu oameni care au făcut parte din trupă. Ne-am readus în minte momente plăcute și am râs… Am râs și de momentele mai putin plăcute, dar pe care le-am privit acum ca întâmplări hazlii. Până la urmă, toate astea ne-au influențat în devenirea noastră artistică și umană. Ca și anii de liceu. Nici nu știu când a trecut timpul. Parcă ieri cumpăram scutiri ștampilate și inventam boli (viroze respiratorii la greu…) ca să mai motivez din sutele de absențe dintr-a 12-a… Până nu m-am tuns, diriga nu m-a mai primit la orele de filosofie… Acum ne-am îmbrățișat. Și mi-a spus că e mândră de mine, pentru că mi-am urmat visul și fac ceea ce-mi place. Ne-am revăzut zilele trecute, după 10 ani. Profesori și colegi de clasă din liceu. Primii, puțin îmbătrâniți. Ultimii, mult maturizați. Parcă n-au mai existat “bisericuțele” alea… toți vorbeam împreună și ne bucuram să ne revedem. Aveam de împărtășit 10 ani de experiențe și eram totodată dornici să aflăm și despre ceilalți, ce-au făcut, ce-au văzut pe unde i-a purtat viața… A fost… caldă revederea.

Dar, ca și “aniversarul” din iunie cu EL NEGRO, întâlnirea cu colegii din liceu vine ca un moment de “tras sufletul”, nicidecum punct de cotitură. Cariera și viața ne sunt încă la început. Este, dacă vreți, ca o primă pauză de publicitate când te uiți la un film. Și ai timp acum să îți aduci lângă tine sucul și un sandwich… ți se făcuse foame în timpul primei părți, dar nu puteai să pleci din fața ecranului, pierdeai scene importante! Acum, filmul poate continua! Peste 10 ani, o noua “pauză publicitară” când, poate, o să avem nevoie să mergem la baie (lumina este deja aprinsă). Până atunci, vă mulțumesc tuturor, profesori și foști colegi deopotrivă, pentru că v-ați jucat rolul în filmul meu! Un pic din voi se regăsește în mine, cel de acum. Vă mulțumesc!

Aștept revederea și re-cântatul împreună!

Să creșteți frumoși!

NoROCK!!!

(publicat pe www.elnegro.ro)

3 A.M.

“Și…despre ce scrii? Despre cutremurul din Japonia și d-astea…?” m-a întrebat un amic pe care-l îndemnam să-mi citească spunerile virtuale… “Adică… ești actual, sau…? Dă-mi și mie un citat!” a continuat el semi-amuzant… I-am răspuns că eu scriu “ca vulturu’…” De exemplu acum: în dreapta-jos pe monitor văd ceasul care-mi afișeaza ora oficială a internetului (se updatează automat…) – 3 fix! Ca să vezi… mă iubește! Că așa se spune… La fix – te iubește. La :59 te-ar, da’ nu prea… sau la :01… Da’ la fix cu siguranță se gândește numai la tine, și ești viața ei/lui, iar dacă se întâmplă să înceapă și melodia “aia” în Winamp, atunci clar e rost de telefon în miez de noapte (că e noapte, uitai să vă spun) cu lugu-lugu romantische-gen și un “noapte bună” plin de dor, pe de-o parte, și leneș-adormit-morocănos-de-ce-dracu’-mă-suni-la-ora-asta-să-mă-trezești-pentru-tâmpenii-că-io-am-muncă-mâine-nu-s-artist-s-o-frec-în-pat-până-la-prânz-hai-pa! – de cealaltă parte. 

….Asta dacă ai pe cine să suni la 3 noaptea! Dacă n-ai, te întrebi “oare cine-o fi?” E clar că e un semn bun, ca atunci când îți țiuie o ureche (“dreapta de bine, stânga de veste…”). E :00, iar timpul internetului n-a greșit niciodată o predicție în amor. Da’ cine e “jumătatea” aia de n-are curaj să se arate direct și trimite mesaje dinastea “cu manta”, cum ar zice un stimabil coleg, gen să te uiți la ceas la fix. 3 fix! 3… cifră magică… Sfânta Treime… Trei ciobănei… “Toate lucrurile rele se întâmplă câte 3”… Hmm… Da’ dacă n-o fi de bine? Se spune că cele mai multe fenomene paranormale apar în jurul orei 3, că de fapt atunci ar fi miezul nopții, când spiritele se precipită și încep să se manifeste în diverse forme și ipostaze. Ce să mai… “Fandacsia e gata”! 

 Mirajul iubirii eterne se destramă, iar mintea îți zboară în zeci de miliarde de idei, care mai de care mai “importantă”, dar niciuna dusă până la capăt: “Io-s ateu, deci superstițiile n-ar trebui să mă afecteze!... …Totuși, ar fi fost utilă o pentagramă, să mă apere de spirite… Hehe… Da’ parcă pentagrama era cu diavolu’ & stuff… ca în “Diablo”… chiar… de când nu m-am mai jucat… “Quoth the Raven: “Nevermore””… Fain Poe... Da’ mai optimist Topârceanu… Aș vrea să scriu despre soare, ca simbol al… Încă nu pusesem spătarul la motor în iulie… …“La mulți ani, Printzesă Rotunjoară – Cea mai bilutza din…!” …Ideea e că ăla era beat la petrecere și-i dă ei cheile… Ea…  …"Poweeeerrrrr"!!!!! Hehe ăla a sărit cu Rolls-u’ în piscină! …Coloanele grecești sunt mai groase la mijloc, ca să elimine iluzia optică de subțiere… Care dracu’ era… “Drum sângeros către moarte”, în care moare Barcelona?… Sau aia era cu Micuțu’ și Porta când aveau urs… …Cică se face un film despre Brâncuși… E unu’ și despre Mandela, cu Morgan Freeman… “Awa-awa-she’s-a-good-girl-awa-awa…” …Maria Lătărețu, a compus ea “Lie, ciocârlie”… …Ce-o face mama...? …“Portocaliu cu roșu cu albastru cu verde cu mov cu alb cu roz cu maron cu negru cu kaki!” …și-un papion! Hehe Și aia nu mai schimbă și ei playlistu’…?!? Că aud tot aceleași piese la fix aceleași ore…  Fix!...  Hmm… Scrie frumos fata aia, cu patul ei plin de… Ooooffff… Mi-e dor să-ți fie dor de mine…” 

…Și tot așaaa ...și tot așa, până te ia somnu’. Te uiți la ceas: 05:00! “Ei, comedie! Cine n-are somn și mă iubește la ora asta?!?”

5/6, 7/7, 1/1, … “…sh-o kashketutza, uai!”

5 orașe în 6 zile… “And we rocked ‘em all!” Duminică ne-am simțit ciudat… mergeam acasă, nu la probe de sunet și concert. “Alunecos” drog e drumul lung!…

7 nopți, una mai albă ca alta! Înspre Cluj, de data asta, nu ne-am mai oprit la Miercurea Sibiului… Am prins două răsărituri la “Stuf”, pe plaja din “Janis”… “Niște Domni” ne-au făcut să ne simțim ca acasă, la Brașov… La Iași ni s-a deschis “Poarta” și-am intrat, cu cântec înainte! Botoșaniul ne-a dres cu țuică fiartă cu mult piper, iar Pașcaniul ne-a oferit cel mai spriț de Jidvei și “mâncari pentru tătii mofturili”. Și peste toate - oamenii, mulți întâlniți pentru prima oara, care ne-au molipsit cu bucuria lor de a ne descoperi!

1 om însă este cel mai important pentru mine. Și a venit la concertul din Brașov. Prima dată în zece ani când mă vede “la lucru” și îmi admiră “munca” pentru care el m-a format! Știu acum că nu-l dezamăgesc! “Ailoviu, Gix!”

…Incredibil câte amintiri poți aduna într-un timp atât de scurt. Iar când se amestecă printre cele vechi, devin și mai calde. O porțiune de drum stricat în care ne rupem mașinile, un oraș întortocheat din care nu știm să mai ieșim, un apus pe care aparatul foto nu-l poate cuprinde, o glumă care devine leitmotivul turneului, o fată... 2… 3… 4… o alta la care te gândești by default, pentru că a fost un loc minunat... o cameră primitoare sau un recepționer morocănos, o prăjitură făcută în casă, doar pentru noi, un banc spus de un tip haios, mahmureala continuă, combinată cu răceală și gripă, un compliment sincer, dar care o să fie atributul multor lucruri de-acum încolo, un dulce dor de ce avem acasă, sau dimpotrivă, o tristețe că ne întoarcem la “ale noastre”…

Mi-e greu să fac un clasament al amintirilor. Unele sunt intime și au conexiuni interioare doar de mine știute (“Pilgrim” e un liant plăcut între momente și stări), altele sunt “la vedere”, sau mai degrabă “la purtator”! Casca militară pe care am primit-o cadou la Pașcani o să întregească ansamblul om-motor în lunile toride care se anunță! Abia aștept să mai adun amintiri! Poate o să vi le povestesc direct… sau prin două note… sau printr-un zâmbet melalcoolic la început de “Wish You Were Here”… ;)