„După care, puteți uita!”
Karma asta e o curvă. Abia apuci să uiți și vine să ți-o
tragă, aruncându-ți în fața ochilor ditamai amintirea. Și era atat de plăcut fără… „Perfeee-ect”…
Bleah! Amintirile – cea mai overrated chestie inventată vreodată! Ce nevoie am
io de ele? Că, dacă țin minte, înseamnă că știu. Dacă știu, înseamnă
responsabilitate. A greșelii. Or’ mie îmi place să greșesc și să n-am de ce sa
dau explicații nimănui, nici măcar mie. Ca atunci când promiți cuiva că vorbiți mâine, da’ uiți… Te iei cu
munca… treburi, chestii personale, mă rog, înțelegi ideea… Și nu mai vorbiți. Și
vine respectiva persoană să îți reproșeze că de ce și cum de-ai uitat și cât de
neimportantă e pentru tine, că tu de fapt nu dai doi bani pe oameni și
bla-bla-uri dinastea bune doar să-ți fută creierii și să-ți strice ziua. Pă’ să
nu-ți bagi pula-n ele amintiri?!?
Uită, frate, tot și-o să vezi ce bine e! Te întâlnești cu
cineva pe stradă și-ți zice „Bă, ești bulangiu, nu mai dai și tu un semn!”. ...Poți atunci, zâmbind, să îi răspunzi sincer: „Da’ tu cine pula mea ești, mă?
Că nu mai țin minte unde și cum te-am cunoscut. Cu atât mai puțin de ce ar
trebui să-ți dau ție seme! Ete un „cedeaza trecerea”, ia-l și
lasă-mă-n pula mea-n pace!”. (Limbajul colorat e opțional, da’ dacă tot n-o să
mai ții minte, ți se rupe de ce impresie lași exemplarelor de cercopiteci
neanderthalieni pe care îi întâlnești, așa că sloboadă-ți gura).
După care poți să pleci liniștit, să-ți vezi de tripu’ tău,
te uiți la oameni pe stradă, îi analizezi, îi judeci, da’-i uiți în secunda
următoare. Îți propusesei demult să înveți din orice vezi în jurul tău, la alții,
da’ acum ștergi imediat orice urmă de ținere-minte, de parc-ai avea ADD. Îți formulezi
în cap idei despre viață, cum că ar trebui să ți-o organizezi, da’ n-ai timp,
căci societatea asta idioată e mereu parcă împotriva individului, a omului care
ești tu, inegalitatea socială începe să te scoată din sărite, acum gândești chestii
deloc zen care te-ncruntă și îți cocoșează umerii, îți pui piese ne-emo, da’
nici prea vesele, în căștile adânc înfipte-n trompa lu' Eustache și te oftici pe
ăia de la Apple că n-au facut Ipod-u’ să urle și mai tare!
Că tu ai vrea să meargă „până la 11”! J
Hopaaa! Stai așa, ce e asta? O amintire? Ce-i drept, una care
mă face să zâmbesc, dar, totusi, amintire?!? Cum dracu’? Că parcă uitasem TOT!
Nu tu „Insula misterioasa”
într-a 3-a, nu tu Bacovia și Poe în liceu, nu tu idei socialiste, fără Europe, Mr. Big, Extreme sau mai
știu io ce roachenrol ascultam demult, chestii care mă defineau... Fără fețele colegilor de școală, sau de
cine m-oi fi îndrăgostit pe-atunci… Ah, dragoste…? Ce e aia?!?!? Că parcă am
iubit-o pe una cândva, da’ nu mai știu nici cum îi sună râsul cu care m-a
cucerit sau ce îi cântam pe sub balcon într-o seară când m-a lovit un exces de
romantism prostesc… Blank totul! ...Nu tu hobby-uri și fără pasiuni arzătoare care să-mi ocupe tot
timpul zilei, când eu am de socializat impersonal pe net cu mii de ,,prieteni”
pe care nu știu de unde să-i iau și cum de-am ajuns conectați, da’ mă amuză cu
tâmpeniile pe care le postează și cu statusurile lor de agramați inculți da' cu păreri, că am
și zis că o să fac odată curat prin listă… Da’ uit mereu!
Eh, și dintr-o dată, zdrang!, mă lovește amintirea cu Nigel
Tufnel! Pe tine de ce dracu’ nu te-am sters? Ca să apari tu așa, când io merg
pe stradă cu chitara în spate și gândurile împrăștiate, și să-mi bucuri mintea?
“But that night, I heard a band that for
me redefined the word "rock and roll". I remember being knocked out
by their... their exuberance, their raw power - and their
punctuality. That band was Britain
Cum să nu mă
înveselesc acum când ȘTIU?!? J
Știu cât am
râs și la restul filmului… Pe care l-am văzut cu frate-meu… Pe care îl am
tatuat pe mâna cu care cânt despre zmeie, că deh… „Ce iubesc port cu mine”!
Și uite cum
încep eu, încet-încet, să îmi amintesc de ce sunt cine sunt. J
Karma asta!… O fi ea curvă, da’ e bună și mă fute cum vreau io:
pe datorie!
