Vulturul zboară lin… sub el suntem noi, miscându-ne haotic într-o pseudo-organizare imbecilă. “Inteligenții” de noi căutăm într-una libertatea. De sine. Dar și limitele. Întregului. Vrem absolutul, dar să știm până unde se întinde. Ca să aflăm ce e dincolo de el. Și cum s-a format. Ca să știm cum va sfârși.
Suntem miliarde de sosii ale lui Dumnezeu. Proaste. Dar libere. (Fals!). Doar nevoia de “mai mult” ne mobilizează. În “ferme de libertate”, oamenii cresc oameni. Extensiv și intensiv. Cuceriții sunt ameliorați, “E-uri”-ificați, docilizați (perimetrul staulului îi împlinește). Totul pentru eficientizarea producției. Cuceritorii se înfruptă din recoltă. Au mai multă libertate. Efemeră, însă. “Culegi ce semeni” – o lecție pe care o vor învăța dureros.
Vulturul zboară, iar sub el: McDonald’s, Coca-Cola, JTI, CIA, NATO, FMI, Bilderberg, Vatican, petrol arab, heroină afgană, khmerii roșii, gaz sarin, carteluri, AK47, Cuba ’62, Hiroshima ’45, Tien An Men ’89, Vietnam ’59-’75, apartheid, KKK, 9-11, Jack Ruby și mulți “Kevin Carter”-i.
Dar și: “Aleea tornadelor”, Krakatau, Pinatubo ‘91, Tangshan ’76, Katrina ‘05, incendii de pădure sau valuri ucigașe – “Nature’s way of saying LOL”.
Miliarde de falși Dumnezei admirăm vulturul în zborul lui și îi invidiem libertatea. Însă, privind cerul, puțini mai conștientizăm pământul. Din care bem și ne hrănim, cuceriți și cuceritori deopotrivă. Din care scoatem fier pentru tancuri, aur pentru cip-uri, petrol pentru plastic, lemn pentru chibrituri, sau nisip pentru sticlă.
Degeaba am inventat lupa care marește. Cu care ardem furnici. Iar furnicile ne dau clasă la organizare socială.
Bravo,Fraticaaaa!!! De unde le scoti,nene? Anonimu' fratior...
RăspundețiȘtergereJ, ma inclin!Si multumesc.E recomfortant sentimentul ca nu esti singur!:)
RăspundețiȘtergereLa cat mai multe litere iti doresc,organizate in cuvinte!(tot furnici!!).Spune!Se pare ca ai ce!
Roger Waters - Amused to Death (cam tot albumul). In particular: http://www.youtube.com/watch?v=wAhwySvCOPs Furnicile nu stiu ce-i libertatea si sigur n-au cuvinte - sau poate foarte putine. Noi avem posibilitati infinite si continuam sa facem lagatura intre cauza si efect. Certitudinile nu duc la libertate ;)
RăspundețiȘtergereFrumos albumul, nu l-am mai ascultat de ceva vreme, iti multumesc pt sugestie! Cat despre certitudini si libertate... Iti propun un exercitiu de imaginatie: niste fiinte inteligente se uita cu o lupa la un gogoloi de praf pe care niste alte fiinte (in opinia lor tot inteligente, dar primele nu au de unde sa stie asta) se uita cu lupa la niste furnici... Intelegi tu ideea... Personal am o singura certitudine: nebanuite de noi sunt formele in care se organizeaza materia.
RăspundețiȘtergere"Iar furnicile ne dau clasa la organizare sociala." Asa zic si cei ce se uita la noi? :P Discutia asta poate continua cum univers in univers poate fi vazut. Tot ce spun e ca blazarea, dezamagirea nu prea ajuta :)
RăspundețiȘtergereSi vulturul zburaaaa......
RăspundețiȘtergereUndeeee????
Ștergere