Despre TU, fără „nu”

"You were wonderful..."

Sute de cântece ți-am scris, le am pe toate în minte. Mii de versuri vor rămâne mereu la mine în gând. În ele ești TU, sunt amintiri cu noi și-nchipuiri de-ale mele cu tine.

Cu ele aș vrea să te mângâi când ești departe. Să-ți aștern un pat de metafore în care să te odihnești când te-ajunge singurătatea. Și acolo să ne respirăm bucuria apropierii, departe de Univers. Ele să te dezbrace de orice ai pe suflet și să te învăluie în căldura adevarului...

Cât aș vrea ca fiecare cântec să-ți confirme ce deja știi!...

Și-atunci, TU să completezi ceea ce sunt, TU să-mi fii vibrația lăuntrică, cea care-i lipsește corzii de chitară, iar fiecare notă pe care EU o cânt să existe doar pentru că exista „noi” și „mereu” și... „TOT”!

La sfârșitul zilei, împreună, am fi un „acasă” probabil imperfect, dar absolut.

În care am crește mici „eu” sau „tu”...

Sute de cântece ti-am scris și mă tem că vor rămâne mereu necântate. De ce? 

Poate pentru că „Nu...”