#tevoigasi

Am privit într-o picătură de rouă

Și am crezut că te-am găsit.

Acolo.

Pură. Fragedă. Perfect de rotundă.

Și mă mai și oglindeai.

Dar a venit Soarele dup-amiezii

Și mi te-a uscat.

Am privit într-o noapte

Cerul.

Și erai în stele. Și în planete. Și in praful dintre ele.

Bucăți din tine veneau spre mine arzând feeric.

Și eu mă minunam.

Și eu îmi doream.

Atât de mult îmi doream să nu îmi mai doresc nimic!

Dar a răsărit Soarele 

Și mi te-a luminat.

În ochi de oameni am privit,

Căutându-te.

Am gasit orice altceva,

În special frici.

Multe frici.

De frică să nu-i usuce cu căldura lui Soarele, ca pe rouă,

Sau să nu-i lumineze, ca pe cer, cu razele lui,

Oamenii fricoși au inventat umbre

Și ochelari cât mai fumurii,

Care le ascund ochii

Și privirile temătoare.

Și am renunțat la a te mai căuta în

Oameni.

Of...

Sunt obosit.

Îmi trag un pic sufletul

Pe piatra asta

Și plec iar să te caut.

Nu știu unde.

Că nici în materie,

Nici în cuget

Pare ca nu ești...

Dar eu tot o să te mai caut.

Și te voi găsi!