“They will never forget you ‘til somebody new comes along”
(Eagles - “The New Kid In Town”)
Episodul 1: Proverbul
Eram printr-a 7-a când l-am cunoscut pe Murphy. Auzisem de el și legile lui, dar abia acum puneam mâna pe o carte plină de doze mici de Adevăr. Una dintre ele mi-a rămas: „Dacă într-un butoi cu apă de canal torni un pahar de vin, obții un butoi cu apă de canal. Dacă într-un butoi cu vin torni un pahar de apă de canal, obții un butoi cu apă de canal.” Asta, tradusă în limbajul social modern, ar suna cam așa: oricât de bun ai fi, oricât de mult bine ai face, oamenii își vor aminti despre tine în primul rând acel amănunt, acel detaliu, care te va face rău și prost în ochii lor. Ba, mai mult, ți-l vor amplifica și chiar îți vor inventa alte detalii cu care să te transforme în apă de canal.
Episodul 2: Sci-fi
Eram printr-a 5-a când, în emisiunea lui Alexandru Mironov de la TVR, se difuza serialul „Star Trek: The Next Generation”. Atunci mă îndrăgostisem de Deanna Troi, nu pentru că ar fi fost sexoasă (Tasha Yar era mult mai), ci pentru simplul fapt că era empată. Putea să simtă gânduri, să înțeleagă sentimente, stări, fără mijlocirea și limitarea dată de cuvinte. În orice moment, cu o simplă atingere, o privire sau doar un gând, ea putea să ȘTIE. Transferul ăsta instantaneu de Adevăr încă mă fascinează.
Episodul 3: Orgasmul
Printr-a 11-a. Eram cu gașca de roacheri la băncile din parcul de la Mercur. Într-o zi a apărut un hippiot, parul lung și drept, fața de indian, tricou alb cu Jimi Hendrix, blugi albastri evazați. Total din alt film decât noi, roacherii negru-împielițați. Și el - chitarist. Am schimbat câteva acorduri, am poștit o vodcă, ne-am apucat să filosofăm.
„Frate, ce simți tu când cânți la chitară?” m-a întrebat.
I-am raspuns: „Eu îmi imaginez că aș fi într-o cameră închisă, iar de partea cealaltă a zidului se află EA. Și singura modalitate prin care eu aș putea să o ating, să o mângâi, să îi transmit TOT Adevărul meu ar fi să îi cânt, iar fiecare notă a mea să o liniștească, să o îmbrățișeze, să o iubească. Și atunci EA ar ȘTI!”
Pauză, nu foarte lungă.
„Hă-hă” zice hippiotul, „frate, eu când cânt la chitară simt că ejaculez.”
Episodul 4: Teoria
Gândirea umană este liniară. Noi percepem Universul din punctul A în punctul B. Viața ne-o trăim liniar, ne-o ordonăm oră după oră, iar fiecare minut devine o amintire, foarte corect plasată imediat după amintirea anterioară și precedând-o pe urmatoarea. De aici apar statisticile, listele. Că ne convine sau nu, inevitabil devenim o amintire a cuiva, precedată și urmată de altele, mai mult sau mai putin importante, dar tot amintiri și ele. Deocamdată, atât poate mintea noastră, doar să transforme, liniar, produsul X în amintirea X. Chiar și când gândim, o facem liniar, în fraze - o succesiune de propoziții, care nu-s decât o succesiune de cuvinte, care nu-s decât o succesiune de litere. Arta încearcă să spargă această barieră, dar și ea tot liniară este: un tablou - o succesiune de linii si puncte trase cu pensula, o melodie - o inșiruire de note, o poezie - cuvinte ordonate frumos. Iar Adevarul are altă formă. El e TOT, nu doar o linie - înșiruire de puncte. „Vreau să te pipăi și să urlu: ESTE!” asta ne mișcă, ne motivează. Dar suntem limitați. Știți globurile de sticlă care fac fulgere când le atingi? O legătură între doi oameni e ca unul dintre acele fulgere. Dar fiecare om în parte este un glob. Puteți să vă imaginați cât din noi nu ajunge în acel fulger? Cât rămânem necomunicați, neștiuți, poate doar în cel mai fericit caz bănuiți?
Episodul 5: Punct.
Și de la capăt, „cu alineat”, frumos, continuăm caligrafierea. Din respect pentru Adevăr, eu vreau să-l scriu cât mai frumos. Dar to’arșa învățătoare știe doar frumosul ei. Pe-al meu am învățat să i-l spun doar Deannei. Învățătoarea a murit.
Epilog
Îmi amintesc de-un „Epilog”, cu cineva care speram că ȘTIE, sau cel puțin îmi bănuiește Adevărul.
...Mai am și alte amintiri.
...Mai am și alte amintiri.
